Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a organizat o întâlnire pentru a grăbi lucrările de modernizare a drumului DJ102I, care leagă Valea Doftanei de Brădet (Brașov). La discuții au participat autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor implicate și constructorii. S-au stabilit pașii necesari pentru obținerea avizelor și devierea rețelelor electrice, astfel încât lucrările să poată începe până la sfârșitul anului.

În aceeași zi, a avut loc și o ședință pentru proiectul centurii ocolitoare a orașului Comarnic, unde s-au discutat ajustări la proiectul inițial, precum relocarea rețelelor de electricitate, gaze și apă, pentru a facilita lucrările.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews