Instanța supremă: Modificările legii privind răspunderea magistraților încalcă Constituția

In sesizarea inaintata joi CCR, judecatorii Instantei supreme reclama neconstitutionalitatea a 12 articole modificate de Parlament din Legea 303/2004 privind statutul magistratilor.

Conform ICCJ, prin modificarile aduse Legii 303/2004 au fost incalcate urmatoarele dispozitii din Constitutia Romaniei: art. 1 alin. (4) privind separatia puterilor in stat; art. 1 alin. (5) in ceea ce priveste claritatea si previzibilitatea legii; art.16 alin. (1) privind egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice; art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului; art. 21 privind liberul acces la justitie; art. 41 alin. (1) privind dreptul la munca; art. 52 alin. (3) in ceea ce priveste raspunderea magistratilor, art. 53 alin. (2) in ceea ce priveste proportionalitatea masurii de restrangere a exercitiului unor drepturi sau al unor libertati; art. 124 privind infaptuirea justitiei; art. 125 privind statutul judecatorilor; art. 126 privind instantele judecatoresti; art. 129 privind folosirea cailor de atac; art. 133 si art. 134 privind Consiliul Superior al Magistraturii si art. 147 alin. (4) teza a II-a privind obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale.

Unul dintre articolele contestate de judecatori este cel privitor la raspunderea materiala a magistratilor (art. 96 din Legea 303/2004).

ICCJ sustine ca modificarile sunt contrare art. 1 alin. (5) din legea fundamentala referitoare la obligatia respectarii Constitutiei si a legilor, ‘prin continutul lor neclar si confuz’, incalcand principiul legalitatii, care este fundamental pentru buna functionare a statului de drept.

‘De asemenea, deroga de la dispozitiile art. 52 alin. (3) din Constitutie, instituind in sarcina magistratilor o raspundere materiala ce depaseste granitele trasate de acest articol. Prin intermediul acestor prevederi, Constitutia Romaniei asigura un echilibru perfect intre necesitatea asigurarii cadrului legal si institutional al functionarii unei justitii independente – ca premisa fundamentala a existentei statului de drept si democratic – si drepturile persoanei care a avut de suferit in urma savarsirii unei erori judiciare, stabilind urmatoarele: Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta’, mai spune ICCJ.

Instanta suprema sustine ca actualul cadru constitutional ofera garantia ferma a faptului ca o persoana care a fost victima unei erori judiciare va fi despagubita pentru prejudiciile astfel cauzate, precum si faptul ca actualul continut al legii fundamentale prevede raspunderea magistratilor, pe care o circumscrie, insa, conditiei privitoare la existenta unei exercitari a functiei de magistrat cu rea-credinta ori cu grava neglijenta si o stabileste intr-o maniera care nu implica in niciun fel elementele unei raspunderi materiale directe.

Conform ICCJ, dispozitia actuala este in perfect acord cu continutul Recomandarii Comitetului Ministrilor nr. 12/2010 emisa in baza art. 15 din Statutul Consiliului Europei, potrivit careia ‘judecatorii nu raspund personal in cazul in care decizia lor este infirmata sau modificata intr-o cale de atac ori pentru modul de interpretare a legii, de apreciere a faptelor sau de evaluare a pedepselor, cu exceptia cazurilor de rea-credinta si grava neglijenta’, precum si cu Opinia nr. 3/2002 a Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni unde se precizeaza faptul ca ‘magistratul nu trebuie sa munceasca sub amenintarea unei sanctiuni financiare sau, mai grav, a unei pedepse cu inchisoarea, amenintari a caror existenta ar putea, chiar inconstient, sa influenteze judecata sa’.

De asemenea, in pct. 5 lit. iii) din lucrarile preliminare ale avizului nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni se retine ca nu este potrivit ca judecatorul sa fie expus, in ceea ce priveste exercitiul functiunii sale, vreunei raspunderi personale, cu exceptia cazului in care face o greseala intentionata. Aceeasi concluzie este reluata in ‘Magna carta privind statutul judecatorilor’, (pct. 20 – 22).

ICCJ precizeaza ca textul art. 96, in forma propusa pentru modificare, schimba viziunea constitutionala asupra acestei constructii juridice a raspunderii pentru eroarea judiciara (gandita ca o raspundere directa a statului si o raspundere subsidiara a judecatorului) si, prin stabilirea caracterului obligatoriu al actiunii in regres impotriva magistratului, instituie, in esenta, in sarcina acestuia, contrar spiritului constitutional, o raspundere materiala obiectiva.

‘Notiunea de eroare judiciara este reglementata in legislatia internationala, deoarece art. 3 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventia europeana a drepturilor omului si art. 14 par. 6 al Pactului International cu privire la drepturile civile si politice prevad ca, atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior anulata sau cand este acordata gratierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte. Prin urmare, la nivel international, eroarea judiciara este reglementata doar in materie penala si presupune, in primul rand, existenta unei hotarari definitive de condamnare si, urmare a acestei condamnari, sa se fi executat o pedeapsa cu inchisoarea’, arata ICCJ.

In al doilea rand, explica ICCJ, dispozitiile internationale invocate se aplica numai atunci cand condamnarea este anulata sau se acorda gratierea, daca, un fapt nou, demonstreaza ca s-a produs o eroare judiciara.

De asemenea, reglementarile internationale contureaza eroarea judiciara ca o figura juridica distincta, care nu se confunda cu greseala de judecata, pentru care, atat dispozitiile legale interne, cat si cele internationale, prevad alte mijloace de remediere.

‘Fata de aceste reglementari, se constata ca definitia data erorii judiciare prin forma propusa de modificarea art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 incalca art. 3 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventie si art. 14 par. 6 al Pactului international cu privire la drepturile civile si politice. Astfel, forma propusa presupune ca exista eroare judiciara atunci cand, in infaptuirea actului de justitie, se determina o desfasurare gresita a unei proceduri judiciare si prin acesta se produce o vatamare a drepturilor si intereselor legitime ale unei persoane. Or, ‘desfasurarea gresita a unei proceduri judiciare’ excede cu totul notiunii de eroare judiciara si se circumscrie mai degraba notiunii de greseala de judecata. Neconcordanta reglementarii propuse cu cele doua reglementari internationale atrage si incalcarea art. 20 din Constitutia Romaniei, potrivit caruia ‘daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia Romaniei sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Nu se poate sustine faptul ca propunerea reprezinta o norma interna mai favorabila, deoarece favorabilitatea normei trebuie sa se circumscrie profilului juridic al institutiei de drept in discutie, iar nu sa creeze o noua institutie, derogatorie de la profilul juridic reglementat international’, mai declara Instanta suprema.

In opinia ICCJ, sub un alt aspect, se constata ca sintagmele cuprinse in alin. (3) al propunerii referitoare la ‘infaptuirea actului de justitie’ si ‘se determina o desfasurare gresita a unei proceduri judiciare’ nu corespund cerintelor de previzibilitate si claritate a legii, deoarece ambele sunt vagi si generale si vor ridica in practica probleme de interpretare, incalcand astfel, dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei.

In plus, alin. (8) al art. 96 din proiect ridica probleme de neconstitutionalitate in ceea ce priveste art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, deoarece prevede ca actiunea in regres se exercita impotriva judecatorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciara, competenta de judecata revenind Curtii de Apel Bucuresti, dispozitiile Codului de procedura civila fiind pe deplin aplicabile.

‘In lipsa oricarei alte reglementari, se deduce ca instanta sesizata, respectiv Curtea de Apel Bucuresti, va verifica in cadrul actiunii daca ‘eroarea judiciara’ a fost savarsita cu rea-credinta sau grava neglijenta. In conditiile in care reaua-credinta sau grava neglijenta nu pot fi analizate decat in cadrul unei proceduri penale sau disciplinare, atribuirea unei astfel de competente unei instante civile este de natura a incalca normele de competenta in materie penala si in materie disciplinara. Se incalca, astfel, dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei privind previzibilitatea si claritatea legii, dar si ale art. 134 alin. (2) din Constitutie, care prevad ca, in materie disciplinara, Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale. Daca s-ar accepta ideea ca reaua-credinta si grava neglijenta pot fi analizate in proceduri paralele, se creeaza riscul imprevizibilitatii actului de justitie, in conditiile in care este posibil ca instantele disciplinare sau penale sa statueze diferit asupra relei-credinte sau gravei neglijente in raport cu instanta civila investita cu solutionarea actiunii in regres. O lipsa acuta de precizie a textului legal se poate constata, de altfel, si in ceea ce priveste definitia notiunii de ‘grava neglijenta’ care, desi prin insusi sensul firesc al sintagmei impune o culpa in forma agravata, este circumscrisa unei culpe simple. Din acest motiv, textul de lege propus poate oferi temei pentru raspunderea materiala a magistratilor inclusiv atunci cand exista culpa in cea mai putin grava dintre formele sale (culpa levissima)’, explica judecatorii.

Mai mult, arata ICCJ, dispozitiile alin. (8) – care stabilesc faptul ca statul prin Ministerul Finantelor Publice ‘se intoarce in mod obligatoriu’ impotriva judecatorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciara – instituie o prezumtie legala relativa de culpabilitate pentru magistratul chemat sa raspunda material, ingreunandu-i acestuia in mod nejustificat sarcina probei.

De altfel, Curtea Constitutionala, analizand constitutionalitatea propunerii legislative privind revizuirea Constitutiei Romaniei, prin decizia nr. 80/2014, publicata in M.Of. nr. 246 din 7 aprilie 2014 a statuat dupa cum urmeaza: ‘Desi sintagma propusa a fi introdusa pare a viza indicarea titularului dreptului de regres in cazul prejudiciilor cauzate prin orice eroare judiciara care a fost rezultatul exercitarii functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, in realitate, din cauza modului sau de formulare, obliga statul sa isi exercite dreptul de regres. Caracterul imperativ al sintagmei propuse a fi introduse poate duce la situatii inadmisibile, in care statul va promova in mod automat actiunea in regres ori de cate ori acopera un prejudiciu cauzat printr-o eroare judiciara, fara a mai avea un drept de apreciere asupra faptului daca magistratul si-a exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta, solicitand, astfel, in mod mecanic interventia instantei judecatoresti. De aceea, continutul normativ propus ar trebui sa aiba in vedere, eventual, posibilitatea statului de a exercita dreptul de regres in conditiile legii. Asadar, textul constitutional nu poate constrange statul la initierea, in toate cazurile, a unor actiuni in regres, ci trebuie sa lase in marja sa de apreciere problema exercitarii acestei actiuni pentru ca, desigur, in final, tot instanta judecatoreasca sa se pronunte asupra actiunii astfel promovate’, aminteste Instanta suprema.