Un inspector de la Direcţia Generală de Salubritate Sector 3 a fost arestat preventiv, iar alţi doi angajaţi ai instituţiei au fost plasaţi sub control judiciar, după ce au fost acuzaţi de fapte grave, între care sechestrarea unui bărbat şi şantaj asupra colegilor. Acuzatul neagă toate acuzațiile și susține că dosarul penal a fost fabricat ca represalii pentru sesizările pe care le-a făcut împotriva conducerii instituției.

Între februarie și iunie 2025, inspectorul – în vârstă de 35 de ani – împreună cu doi colegi (un șofer și o inspectoare) ar fi fost implicați într-o serie de acțiuni violente: șantaj asupra colegilor, distrugerea ușii unui birou și un gest de intimidare la adresa directorului, constând în amplasarea unui aranjament funerar în curtea instituției, cu mesajul „Odihnește-te în pace”.

În replică, inspectorul afirmă că toate aceste acuzații sunt fie scoase din context, fie interpretate abuziv. Acesta susține că nu a existat niciun gest de intimidare, ci doar reacții firești în fața unui tratament abuziv din partea conducerii. În plus, acuză că a fost înlăturat sistematic din atribuții după ce, începând cu luna martie, a sesizat autorități precum Garda de Mediu, ANI, ITM, DNA și DSP București, semnalând lipsa autorizației de mediu, promovări suspecte, dar și neacordarea sporurilor legale pentru muncitori.

În ceea ce privește acuzația de șantaj – prezentată în presă ca presiuni exercitate asupra colegilor pentru a nu desfășura controale – inspectorul afirmă că singura sa solicitare a fost aceea de a nu fi mutat din biroul său fără motiv. A transmis inclusiv dovezi că încuietoarea biroului i-a fost schimbată fără înștiințare, cu bunurile personale blocate în interior, și că a fost tratat cu ostilitate în cadrul instituției.

Un alt episod grav relatat de presă este presupusa sechestrare a fostului soț al colegei implicate în dosar. Potrivit sursei citate, victima ar fi fost forțată sub amenințare să conducă la adresa unei persoane cu care inspectorul avusese un conflict. Acesta însă oferă o versiune complet diferită: susține că întâlnirea a fost amiabilă, stabilită de comun acord, că persoana în cauză a urcat voluntar în autoturism și că există o filmare care dovedește că nu a avut loc niciun act de constrângere. Mai mult, spune că anterior depusese un denunț împotriva acelei persoane, acuzând-o că a fost promovată într-o funcție publică cu o diplomă de bacalaureat falsă, deși ar avea doar șase clase – denunț care ar fi dus la retrogradare și la deschiderea unui dosar penal pentru fals.

Inspectorul acuzat a transmis redacției documente care susțin poziția sa. Printre acestea: un raport DSPMB care confirmă un control la punctul de lucru din bd. Nicolae Grigorescu și cere realizarea unui studiu de impact până la 15 august; două sancțiuni ale Gărzii de Mediu în valoare de 200.000 lei pentru lipsa autorizației de mediu; confirmarea primirii unei petiții de către ANI privind posibile conflicte de interese; și o informare AJPIS privind lipsa accesibilizării sediului pentru persoane cu dizabilități.

Ulterior reținerii și arestării sale, inspectorul a formulat o contestație, iar instanța a decis înlocuirea măsurii cu control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Acesta susține că, în loc să fie protejat ca avertizor de integritate, a fost hărțuit și redus la tăcere printr-o anchetă construită artificial.

Inspectorul a contactat personal redacția și a oferit, în exclusivitate, poziția sa oficială, însoțită de documente și materiale justificative. Acestea au fost transmise ca replică la acuzațiile formulate împotriva sa în instanță și în spațiul public.

Detalii suplimentare și toate dovezile furnizate pot fi consultate aici:

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.