Ministerul Educației a anunțat că părinții pot depune cererile de înscriere pentru copiii care urmează să frecventeze creșa, grădinița sau serviciile de educație timpurie complementare în anul școlar 2025-2026. Autoritățile subliniază că procesul nu funcționează pe principiul „primul venit, primul servit”. Așadar, ordinea depunerii cererii nu influențează admiterea, care se va face pe baza unor criterii generale și specifice stabilite prin metodologie.
Pot fi înscriși la creșă copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani, iar la grădiniță, cei cu vârste între 3 și 6 ani, în limita locurilor disponibile după finalizarea procesului de reînscriere pentru copiii deja înscriși. Părinții pot opta pentru trei unități de învățământ, în ordinea preferințelor, completând o cerere-tip care va fi depusă la prima opțiune menționată.
Ministerul reamintește că grupa mijlocie (4 ani) și grupa mare (5 ani) fac parte din învățământul obligatoriu, motiv pentru care copiii din aceste categorii de vârstă vor avea prioritate la înscriere.
Pentru cei care nu prind un loc în prima etapă, va exista o a doua rundă de înscrieri, care se va desfășura între 16 iunie și 7 iulie 2025. Ministerul încurajează părinții să consulte metodologia și calendarul oficial, precum și să se adreseze direct unităților de învățământ pentru sprijin în completarea și depunerea documentelor necesare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook