Sursă foto: Facebook/ Instituția Prefectului - Județul Prahova

În Prahova, s-a realizat un important pas în dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative și îngrijiri la domiciliu a fost realizat în cadrul unei subactivități destinate personalului de conducere al spitalelor.

Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Fundația Hospice Casa Speranței, a organizat un eveniment regional la Ploiești, în data de 31 octombrie a.c., pentru zona centru-sud. Scopul acestui eveniment a fost instruirea în privința serviciilor de îngrijiri la domiciliu și îngrijiri paliative.

La sesiunea de instruire au participat manageri de spitale din 6 județe, printre care Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj și Prahova. Subiectele abordate au inclus următoarele aspecte:

  • Descrierea conceptului de îngrijiri paliative, evaluarea nevoii și gradul de acoperire, organizarea serviciilor, caracteristici și integrarea în sistemul de sănătate.
  • Perspectivele de dezvoltare – Planul național de îngrijiri paliative, asigurarea calității în serviciile de îngrijiri paliative și particularitățile acestora.
  • Îngrijirea la domiciliu – nevoi, complementaritate, finanțare și riscuri.
  • Rolul îngrijitorului informal în serviciile sociale.
  • Planul Național de îngrijiri de lungă durată la domiciliu.

Conducerea Instituției Prefectului Județul Prahova a salutat eforturile de dezvoltare a acestor servicii esențiale în îngrijirea la domiciliu și îngrijirea paliativă. La eveniment, directorul cancelariei, Andrada Volosevici, a reprezentat instituția și a transmis mesajul prefectului Virgiliu Daniel Nanu, atât echipei de proiect, cât și managerilor de spitale.

Sursă: Facebook/ Instituția Prefectului – Județul Prahova

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *