Centrul de Comunicare Județean Prahova a transmis o actualizare la ora 15:30 privind desfășurarea procesului electoral.
De la deschiderea urnelor, au fost raportate 19 posibile incidente electorale. Situația acestora este următoarea:
- 10 sesizări neconfirmate, după verificările preliminare.
- 6 sesizări în curs de verificare de către autoritățile competente.
- 3 fapte constatate: două de natură contravențională și una penală, menționată anterior.
Autoritățile asigură respectarea legii
Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) rămân mobilizați pentru a garanta siguranța și legalitatea procesului electoral. Orice sesizare privind posibile nereguli este tratată cu operativitate, profesionalism și imparțialitate, indiferent de persoanele implicate.
Centrul de Comunicare a reamintit faptul că, potrivit Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, orice formă de propagandă electorală este interzisă după încheierea oficială a campaniei electorale, începând de ieri, 23 noiembrie, ora 7:00.
Următoarea actualizare privind situația incidentelor electorale va fi transmisă după ora 17:00.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews