Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, cu 2,1% în perioada ianuarie – mai 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția pozitivă a fost susținută de creșteri în industria extractivă (+16,7%) și în industria prelucrătoare (+1,6%), în timp ce industria energetică a înregistrat un recul considerabil, de 11,9%.
Pe marile grupe industriale, cele mai importante creșteri au fost raportate în sectorul bunurilor de folosință îndelungată (+14,4%), urmat de cel al bunurilor de uz curent (+4,1%), bunurilor de capital (+4%) și al bunurilor intermediare (+0,9%).
Comparativ cu luna aprilie 2025, în luna mai cifra de afaceri din industrie a urcat cu 5%, în principal datorită avansului de 5,2% înregistrat în industria prelucrătoare. În schimb, industria extractivă a scăzut ușor, cu 1,5%, iar cea energetică a suferit o diminuare accentuată, de 8,5%. La nivelul categoriilor industriale, cea mai mare creștere lunară a fost consemnată în industria bunurilor de capital (+8,8%).
În termeni anuali, față de mai 2024, industria românească a înregistrat un salt de 11,6%, datorat în principal avansului în industria prelucrătoare (+11,5%) și în cea extractivă (+15,4%). În mod surprinzător, în luna mai 2025 și industria energetică a înregistrat o creștere anuală de 4,4%, contrar trendului general descendent din primele luni ale anului.
Pe marile grupe industriale, cea mai puternică dinamică anuală a fost înregistrată de industria bunurilor de capital (+20,5%), urmată de cea a bunurilor de folosință îndelungată (+18,3%), bunurilor de uz curent (+6,9%) și bunurilor intermediare (+6,2%).
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.