Mihail Neamțu, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, a declarat că furtul tezaurului dacic expus în Olanda scoate la iveală o gestionare defectuoasă, dezvăluind că timp de șase luni nimeni de la Muzeul Național de Istorie nu a verificat dacă artefactele erau supravegheate corespunzător.
Președintele Comisiei de cultură a subliniat că acest incident, care a dus la pierderea coifului de la Coțofenești și a altor artefacte valoroase, reprezintă nu doar o „incompetență managerială”, ci și „un atentat la adresa identității noastre naționale”. Mihail Neamțu a precizat că directorul Muzeului Național de Istorie nu a demisionat, deși acest lucru era așteptat după incident.
Neamțu a fost șocat să afle că, timp de șase luni, nimeni din partea muzeului nu a cerut dovezi clare din partea olandezilor că artefactele sunt supravegheate de poliție. „S-au bazat pe buna credință a olandezilor, ceea ce este deplorabil. Este inacceptabil modul în care a fost gestionat acest contract”, a declarat deputatul.
În urma acestui scandal, Neamțu propune o schimbare legislativă radicală care să interzică scoaterea din țară a unor artefacte precum Cloșca cu puii de aur, Brățările dacice sau coiful de la Coțofenești, invitând în schimb turiștii străini să descopere aceste valori în România.
„Vom propune un grup de lucru pentru o nouă lege a patrimoniului care să prevină astfel de tragedii. Pierderea acestui coif este inacceptabilă pentru o țară cu o istorie de 2.500 de ani”, a declarat Neamțu.
El a criticat și absența fostului ministru al Culturii, Raluca Turcan, de la audieri, precum și lipsa de interes a unor colegi parlamentari. „Nu cred că e timp de vacanță când un furt de asemenea proporții se produce”, a subliniat Neamțu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.