Luni, un bărbat în vârstă de 73 de ani a decedat după ce a sărit de la o fereastră situată între etajele 9 și 10 ale unui bloc de locuințe din apropierea centrului orașului Timișoara. Autoritățile au inițiat o anchetă penală și investighează cazul în continuare.
”La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:07, poliţiştii Secţiei 1 Urbană au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 73 de ani are intenţia de a se arunca de la etaj dintr-un bloc de pe bulevardul Take Ionescu. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat faptul că bărbatul s-ar fi aruncat în gol de pe casa scării dintre etajele 9 şi 10. Din nefericire, a rezultat decesul acestuia”, a transmis IPJ Timiş.
Din primele cercetări reiese că bărbatul locuia în acelaşi bloc, singur. Luni dimineaţă s-a dus la vecina lui să îi ureze ”La mulţi ani” pentru că a fost ziua ei şi şi-a luat rămas bun, apoi a fugit spre fereastra de unde s-a aruncat în gol, fără ca femeia să poată avea vreo reacţie. Vecina a fost cea care a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa ce s-a întâmplat.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis dosar penal, conform procedurilor, pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările în acest caz.