A început campania electorală! Nu vă lăsaţi păcăliţi!

Cei care mă cunosc destul de bine ştiu că nu suport politica cu tot ce presupune aceasta. Mă stresează campaniile electorale, zâmbetele false ale candidaţilor, o iau razna când se apropie alegerile. Spre norocul meu, în ultimii ani am lucrat la un post tv naţional care nu difuzează ştiri politice decât când subiectele sunt extrem de importante şi au legătură cu Direcţia Naţională Anticorupţie, iar acum, colegii mei de la republikanews.ro, ştiindu-mi problema, „mă lasă” să scriu despre oameni şi lucruri frumoase. (Dragilor, vă mulţumesc!) Probabil că în campanie o să mă lase norocul, dar încerc să mă antrenez psihic de pe acum. Cred că ştiţi sau dacă nu aţi aflat, vă spun eu acum, la începutul lui decembrie sunt alegerile parlamentare. Este momentul când melcii ies de sub pietrele lor şi ciupercile se arată mândre după ploaie cu tot felul de declaraţii care mai de care mai surprinzătoare. Nu vă faceţi mustrări că nu-i cunoaşteţi pe aceşti oameni pe care chiar voi i-aţi votat, cică! Sunteţi ocupaţi să trăiţi aşa cum v-au aranjat ei şi oricum nu-i vedeţi decât o dată la patru ani. Cine ar reţine o persoană pe care o vede aşa de rar? Dar mai multe? Dacă vă spun acum numele lor, probabil că nici nu aţi şti despre cine vorbesc, aşa că nu o să o fac. Dar nu pot să nu remarc cum stau ei drepţi şi zâmbesc cald când ştiu că sunt filmaţi, cum salută pe Nea Nicu din Malu Roşu când mai „vor o dată” şi cum brusc îi preocupă toate problemele noastre. Tata e un om simplu şi cinstit. Că aşa a învăţat el de la ai lui. Că trebuie să stai în banca ta, să munceşti şi să nu superi pe nimeni. Nu vă spun ce mândru a fost când acum patru ani s-a întâlnit cu Iulian Bădescu într-un parc şi acesta i-a strâns mână. Dacă era un altul aş fi râs, dar fiind tata, m-am uitat la el cu tristeţe. Câţi ca tata nu cred că în faţa ăstora de se arată o dată la patru ani, ei chiar contează?! În 2009, Mircea Geoană candida la prezidenţiale şi a venit la Ploieşti în campanie. Eram pe scări la Sindicate şi Geoană era grăbit. Nu pentru că întârziase, dar dă bine să fii grăbit! Crede lumea că ai treabă multă şi te lasă în pace! Pe şefii mei de la Bucureşti nu-i interesa campania, dar voiau ei să facă un colaj cu mulţi oameni politici care să cânte Imnul României! M-am apropiat de Geoană şi l-am rugat să-mi intoneze un pic din Imn. S-a uitat la mine ca la un extraterestru şi mi-a spus pe un ton dispreţuitor-„Hai, lăsaţi-mă cu d-astea!” Adică omul ăsta s-a ruşinat să intoneze Imnul ţării sale, dar voia să ajungă preşedintele ei!!! A găsit rugămintea mea ca pe ceva ofensator, ca şi când aş fi vrut să râd de calităţile sale vocale. M-am dus la Mircea Ionescu Quintus şi în ciuda vârstei sale şi a frigului de afară, omul acesta s-a oprit şi a cântat prima strofă din Imnul ţării sale, după care mi-a mulţumit. El mie! Povestea asta s-a întâmplat de Sfântul Andrei, adică cu o zi înainte de Ziua Naţională a României. A doua zi am fost la defilare şi pentru că tot era prezent, l-am rugat acelaşi lucru şi pe Adrian Năstase. Cumva dezamăgit, acesta mi-a replicat: „O să cânt imnul când voi candida iar la Preşedinţie!” M-am dus la Mircea Cosma, cumva la pont, pentru că ştiam că nu o să mă refuze. Nu cu aşa ceva. A cântat trei strofe şi abia l-am putut opri. O avea el multe pe cap, dar la Imn nu faci figuri! Pentru că nu dă bine, pentru că nu e în regulă să mustăceşti la aşa ceva! Am uitat să precizez-Geoană nu s-a sfiit nici măcar de camera pornită!