La Tribunalul Călărași începe judecarea pe fond a lui Marian Iorga, fostul șef al IJP Prahova și IJP Călărași, acuzat de fapte de corupție. Dosarul se judecă la Tribunalul Călărași, județul unde s-ar fi petrecut faptele. Pe 17 martie, instanța a dispus începerea judecății pe fond după ce a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul lui Iorga.

Fostul comandat al Poliției Prahova este acuzat de luare de mită și trafic de influență în formă continuată. A fost acuzat că a primit un ceas de lux de la un om de afaceri din Călărași pentru a soluționa favorabil o anchetă.

Marian Iorga, fost șef al Poliției Prahova, a fost trimis în judecată, în 2022, de către Direcția Națională Anticorupție. Este acuzat  de luare de mită și trafic de influență în formă continuată, fapte pe care este acuzat că le-a săvârșit în perioada în care era comandantul Poliției Călărași.

Iorga a fost trimis în judecată în stare de libertate, ieșind la pensie din MAI. 

“În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

La data de 29 aprilie 2017, inculpatul Iorga Marian, în funcția de inspector șef al I.P.J. Călărași, ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 lei, de la un om de afaceri, în legătură cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.”, se arată în comunicatul citat.

“În perioada februarie 2017 – august 2018, inculpatul Iorga Marian, în aceeași calitate, ar fi pretins unor oameni de afaceri să accepte achiziționarea, la prețuri supraevaluate, a unor autoturisme pe care inculpatul le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziționeze. În schimbul acestor „servicii”, inculpatul le-ar fi promis că își va folosi influența asupra unor subordonați care aveau în lucru cauze penale sau petiții ce-i priveau pe oamenii de afaceri, pentru ca aceștia să le soluționeze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu.

În acest context, inculpatul ar fi obținut de pe urma a trei “tranzacții” efectuate în condițiile de mai sus, suma totală de 4.000 euro.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.“, anunța DNA, în 2022, într-un comunicat de presă privind trimiterea în judecată a fostului șef al IPJ Prahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *