Elevii care nu au promovat Bacalaureatul în prima sesiune sau care doresc să-și îmbunătățească notele mai au o oportunitate: de luni, 15 iulie, până pe 21 iulie, se pot înscrie pentru sesiunea de toamnă a examenului, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.
Testările încep în luna august, cu probele de competențe. Pe 4 și 5 august se evaluează comunicarea orală în limba română, urmată, în aceeași zi (5 august), de competențele în limba maternă, pentru elevii aparținând minorităților. Pe 6 august este programată proba digitală, iar pe 7 și 8 august — evaluarea competențelor într-o limbă străină.
Examenul scris debutează pe 11 august cu proba la Limba și literatura română, continuând pe 12 august cu proba obligatorie a profilului și pe 13 august cu proba la alegere, specifică fiecărei specializări. Pentru elevii care au studiat în limba maternă, proba la Limba și literatura maternă se va desfășura pe 14 august.
Primele rezultate vor fi afișate pe 18 august, dată la care se vor putea depune și contestațiile. Etapa de soluționare se încheie pe 26 august, când vor fi publicate notele finale.
După prima sesiune din iunie-iulie, rata finală de promovare a fost de 76,5%, în creștere cu 2,2% după contestații, însă ușor sub nivelul de 78,2% înregistrat anul trecut.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.