„Ploiești Jazz Festival” a ajuns la ediţia a XII-a
Începe cel mai important eveniment muzical al toamnei: „Ploiești Jazz Festival”. Ajuns la ediţia a XII-a , festivalul urmează să se desfăşoarea în perioada 22-26 noiembrie.
Pe parcursul celor cinci zile de muzică, spectatorii se vor putea bucura de câte două concerte. Unul va avea loc cu începere de la orele 19:00, iar celălalt de la ora 21:00. Pe scenă vor urca nume mari din jazz-ul românesc și internațional.
Surprizele se vor ţine lanţ
Ediţia promite un program de excepţie. Într-un comunicat de presă al reprezentanţilor Filamrnonicii ploieştene se fac precizări importante despre ediţia din 2017.
” Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” deschide, alături de dirijorul Cristian Oroșanu, pianistul Mariano Castro și Alexandra Fits – voce, „Ploiești Jazz Festival” cu „Fitscântă Piaf”,. Seara de 22 noiembrie se va încheia cu o altfel de orchestră, de data aceasta una de jazz, „Jassy Jazz Orchestra”. Înființată în anul 2016 sub conducerea renumitului trompetist Emil Bîzgă, orchestra se constituie din cincisprezece muzicieni români din Iași. Pe scena Filarmonicii ploieștene va urca și Henrick Solera – voce (Suedia), muzician și entertainer, care împreună cu „Jassy Jazz Orchestra”, aduce la viață sunetul vechiului Big Band asociat cu cântăreții săi preferați precum Franck Sinatra și Dean Martin.
Ziua de 23 noiembrie 2017 debutează cu un Concert – lecție de jazz, la ora 10:00, oferit celor mici de către „Ploiești Jazz Trio” și Anita Petruescu – voce. „Ploiești Jazz Trio” (Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas și Laurențiu Ștefan – tobe) se va reuni și în seara aceleiași zile pentru un recital extraordinar împreună cu „Saxophone Wizards” (Victor Jimenez, DanielTorres și Cătălin Milea), trei saxofoniști din Spania și România, cu o carieră internațională, trei muzicieni de jazz cu personalitate diferită și viziune proprie în arta improvizației.”
Următoarele zile de festival vor fi cel puţin la fel de strălucitoare.
„În 24 noiembrie 2017, publicul va putea asculta o îmbinare între Tango Nuevo și Jazz Tango într-un tablou ritmat cu tango-uri tradiționale în aranjamente noi și compoziții originale în interpretarea formației „TangOstinato” ce-i are în componență pe muzicienii italieni Luca Aletta – pian, Stefano Cardillo – contrabas, Giovanni di Mauro – oboi, Fabio Tiralongo – saxofon. Protagoniștii celei de-a doua părți a serii sunt Emil Bîzgă, unul dintre cei mai buni trompetiști români și invitații săi: pianistul Benito Gonzales, basistul Ark Ovrutski și toboșarul Alessandro D’Anna…Ediţia se încheie duminică, 26 noiembrie 2017, cu „Ekue Band” (Carlos Enrique Sanchez – pian, Luis Palomino – saxofon, Raubel Torres – contrabas) și invitatul lor special, Ati de Chile – percuție și „Giovanni Mirabassi Trio” (Giovanni Mirabassi – pian, Gianluca Renzi – contrabas, Gene Jackson – tobe), trompetistul Toku (Japonia) și Sarah Lancman – voce (Franța), se specifică în comunicat”