Incendiul de la Crans-Montana surprins într-o fotografie!

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Fotografie șocantă surprinde momentul incendiului de la Crans-Montana!

O imagine realizată în noaptea de Revelion în barul Le Constellation din Crans-Montana și difuzată de postul francez BFMTV surprinde exact momentul în care a izbucnit incendiul care a provocat peste 40 de decese și 115 răniți.

În partea superioară a fotografiei se pot vedea primele flăcări apărând pe tavanul localului, unde era aplicată spumă poliuretanică.

În același cadru, clienți ai barului ridică sticlele de șampanie pe care sunt fixate lumânări de tip artificii, aprinse. Unele persoane se află pe umerii altora pentru a agita sticlele, ceea ce a fost surprins și într-o altă fotografie publicată de BFMTV.

Fotografia a fost realizată de o supraviețuitoare înainte ca incendiul să se declanșeze și trimisă postului de televiziune. Imaginea arată clar pericolul: lumânările aprinse erau foarte aproape de tavan, aproape de materialul inflamabil.

Autoritățile elvețiene nu au comunicat încă cauzele oficiale ale incendiului.

Totuși, mai mulți martori au declarat că au văzut lumânări de tip artificii fixate pe sticlele agitate de persoane aflate pe umerii altora – unii dintre aceștia fiind angajați ai barului. Se presupune că aprinderea artificiilor aproape de tavan ar fi declanșat tragedia.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article