Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi la o locuință situată în comuna Jugureni, satul Marginea Pădurii. Flăcările au cuprins podul casei, de tip parter+mansardă, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, existând riscul propagării la proprietățile învecinate.
Pentru gestionarea operativă a situației, la fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Mizil. Au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj SMURD.
Datorită intervenției rapide și eficiente a pompierilor, incendiul a fost localizat, evitându-se extinderea acestuia la locuințele din apropiere. În prezent, echipele de intervenție lucrează pentru lichidarea ultimelor focare.
Din fericire, nu au fost persoane surprinse de incendiu, însă un locatar a suferit un atac de panică. Acesta a fost asistat medical la fața locului, refuzând transportul la spital.
Misiunea pompierilor este încă în desfășurare, iar cauzele incendiului urmează să fie stabilite de autorități.