Incendiu puternic într-un bloc din județul Vâlcea!

Cătălina Dumitrache
1 Min Read

Un incendiu de proporții a izbucnit miercuri după-amiază într-un apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc din Horezu, județul Vâlcea. Flăcările s-au extins rapid la acoperișul clădirii, iar intervenția pompierilor este în plină desfășurare.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, focul a cuprins un apartament aflat la etajul superior al blocului, generând degajări mari de fum și risc major de propagare. Zece locatari s-au autoevacuat, iar alte două persoane, un bărbat și o femeie, au fost salvate de pompieri din apartamentul afectat. Ambele victime sunt vârstnice, conștiente și au fost preluate de echipajele medicale SMURD pentru evaluare.

„S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctele de Lucru Horezu și Bunești și Stația Grădiștea, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Ulterior, intervenția a fost suplimentată cu alte trei autospeciale din cauza riscului de extindere”, au transmis oficialii ISU Vâlcea.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina noastră de Facebook.

Share This Article