Incendiu la un microbuz de marfă în Arad! 2 persoane s-au evacuat singure

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Miercuri seară, un incendiu a izbucnit la un microbuz de marfă între localitățile Târnova și Șilindia, județul Arad, distrugând aproximativ jumătate din autovehicul/ În microbuz se aflau două persoane, care au reușit să iasă singure, fără a necesita îngrijiri medicale!

Potrivit ISU Arad, pompierii militari au fost alertați și s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Ineu, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Târnova.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la compartimentul motor și la cabina microbuzului. Acesta a fost lichidat în limitele găsite. Persoanele aflate în autovehicul s-au autoevacuat și nu au avut nevoie de asistență medicală”, au precizat reprezentanții ISU Arad.

În urma intervenției, microbuzul a ars în proporție de circa 50%, iar cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article