Pompierii militari au fost chemați, miercuri, să stingă un incediu izbucnit într-un apartament situat în municipiul Ploiești, pe str. Victoraș.

ISU Prahova a anunțat că la fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, astfel: 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, o autoscara și un echipaj SMURD.

Focul s-a manifestat la nivelul balconului unui apartament situat la etajul 3, pe o suprafață de aproximativ 3 mp și a fost stins de echipajele de pompieri. Nu au fost înregistrate victime și nu s-a impus evacuarea locatarilor.

Cauza probabilă de incendiu urmează să fie stabilită.

Foto cu caracter ilustrativ: www.stiridecluj.ro