Incendiu devastator în Prahova! O casă, o anexă și patru mașini au fost cuprinse de flăcări

Erika Stoica
1 Min Read

Incendiu devastator în Prahova! O casă, o anexă și patru mașini au fost cuprinse de flăcări.

Un incendiu de proporții a izbucnit într-o gospodărie din satul Iazu, comuna Măgurele, mobilizând de urgență mai multe echipaje de pompieri.

Incendiu devastator în Prahova! O casă, o anexă și patru mașini au fost cuprinse de flăcări

La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD din cadrul Punctului de Lucru Lipănești și al Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte.

La sosirea salvatorilor, flăcările cuprinseseră o locuință și o anexă gospodărească, incendiul manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. În incendiu au fost afectate și patru autoturisme aflate în curte.

Pompierii au reușit să limiteze extinderea focului și continuă intervenția pentru stingerea ultimelor focare și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Din fericire, până în acest moment nu au fost înregistrate victime. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article