Pompierii intervin miercuri pentru stingerea unui incendiu de vegetație și fond forestier în localitatea Câineni, județul Vâlcea, însă suprafața afectată nu poate fi estimată deocamdată/Există mai multe focare, iar intervenția se desfășoară cu mai multe echipaje!
„Pompierii militari vâlceni au fost alertați recent pentru stingerea unui incendiu în fondul forestier al localității Câineni (gol alpin). Au fost mobilizate echipe de la Stația de Pompieri Brezoi și șeful Salvamont Brezoi, care a semnalat incendiul, pentru recunoaștere și evaluarea situației. Au fost anunțate și Obștile Clăbucet și Valea Lotrului, precum și SVSU Câineni”, a transmis, miercuri, ISU Vâlcea.
De asemenea, spre zona afectată se îndreaptă forțe de la Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu patru autospeciale de stingere rapidă, un UTV și o cisternă cu capacitatea de 1,5 tone.
Accesul în zonă este dificil, iar intervenția este în curs de desfășurare.
În acest moment, din cauza numărului mare de focare, suprafața afectată nu poate fi încă evaluată.