Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania

Ministerul Afacerilor Externe anunță că încă 86 de cetățeni români și membri ai familiilor lor au părăsit Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah și sunt acum în teritoriul egiptean, având destinația finală Cairo.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că duminică, 12 noiembrie, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 86 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo”, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.


„MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate. Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză MAE, dotată cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare, rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah pentru a oferi asistenţă consulară în continuare. În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren”, arată sursa citată.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că situația de securitate în regiune rămâne complexă și volatilă, impunând o adaptare constantă a planurilor de evacuare în funcție de condițiile de teren, cu scopul de a asigura că siguranța persoanelor evacuate nu este amenințată.

Până în prezent, 134 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în România.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *