În zona biefului Operetă a râului Dâmbovița, a apărut un vârtej, semn al unor posibile infiltrații în albia amenajată. Tronsonul din râu între Operă și Unirii a fost golit, iar în apă au fost găsite zeci de trotinete și anvelope!
Specialiștii de la Apele Române au decis golirea porțiunii râului Dâmbovița care traversează Capitala în zona biefului Operetă. Această decizie a fost luată după ce s-au identificat infiltrații în albia amenajată a râului. Un vortex s-a format pe râu, iar manevrele de golire a porțiunii cuprinse între Opera și planșeul din zona Unirii au fost inițiate pentru a evalua corect măsurile necesare. În timpul golirii, au fost găsite peste 20 de trotinete și anvelope în apă.

Potrivit oficialilor de la Apele Române, apariția acestui fenomen, vortexul, sugerează posibile infiltrații în cuva de apă curată a albiei râului. Golirea controlată a biefului Operetă a fost efectuată în mod deliberat duminică, 24 martie, pentru a facilita investigarea infiltrațiilor în albia râului.

În urma evaluării la faţa locului a incidentului apărut în zona biefului (n.r. – porţiune de canal sau de râu cuprinsă între două ecluze sau baraje).Operetă, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Ilfov-Bucureşti au decis ieri, 25 martie 2024, de comun acord cu constructorul, menţinerea în continuare a acestuia gol pentru următoarea perioadă de timp. Această măsură se impune în vederea realizării unei estimări fizice şi valorice corecte a lucrărilor de reabilitare necesare pentru remedierea situaţiei. Finanţarea lucrărilor va fi asigurată din sursele proprii ale instituţiei. Până în acest moment, s-a intervenit în regim de urgenţă, cu forţe proprii, cu o folie ancorată cu saci de nisip pentru a opri provizoriu infiltraţia apei.
Apele Române
Reprezentanții instituției au declarat că porțiunea dintre Opera și Unirii va rămâne lipsită de apă cel puțin până la finalul săptămânii. După golirea acestei secțiuni a râului, autoritățile au găsit pe fundul albiei amenajate anvelope de mașină și zeci de biciclete.
„În urma golirii biefului Operetă, au fost identificate diverse deșeuri, precum roți de mașină și trotinete (mai mult de 20), aruncate de către oameni în cuva de apă curată a râului Dâmbovița. Facem un apel la populație să fie mai responsabilă în privința mediului și naturii din jurul lor. Este esențial să înțelegem că pentru a menține apele curate, trebuie să aruncăm gunoaiele numai în locurile special amenajate”, au transmis reprezentanții Apele Române. Aceștia au subliniat că responsabilitatea salubrizării cursurilor de apă în și în jurul localităților revine autorităților locale, conform legislației privind gestionarea urbană și rurală.
O situație similară a fost semnalată la finalul anului 2021, tot în zona Operetă, când au apărut infiltrații în albia amenajată a râului. În acel moment, a fost instalat un baraj temporar din panouri mobile de aluminiu la bieful Mărășești, în zona Operetă. Prin intermediul digului montat, infiltrațiile au fost limitate, iar eroziunea taluzului din zona canalului amenajat al Dâmboviței a fost oprită.
Reprezentanții Apele Române au subliniat că apariția vortexului care indică infiltrații reprezintă un semnal clar că este necesară reabilitarea urgentă a amenajării. Până în prezent, au fost contractate studii de proiectare, s-a realizat un studiu de fezabilitate finanțat prin PNRR, iar costurile pentru reabilitarea amenajării, inclusiv nodurile hidrotehnice, au fost estimate la 200 de milioane de euro conform studiului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews