Sursa: Politia Română

Acestea au fost descoperite și ridicate din Călărași la o societate comercială care avea ca obiect de activitate eliminarea acestora.

În urma percheziției au fost descoperite și ridicate 114.850 de kilograme și 107.200 de litri deșeuri periculoase și nepericuloase, plus un bazin de 5 tone, care conținea o substanță de culoare brun-roșcată.

Polițiștii au constatat că deșeurile ar fi fost colectate de o societate comercială, specializată în eliminarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, provenite de la diferite societăți comerciale din România, țări membre ale Uniunii Europene, cât și din țări din afara spațiului european.

Au fost ridicate atât probe din sol, cât și din recipientele descoperite în incinta societății de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor, urmând a se stabili trasabilitatea substanțelor.

În final, a fost realizat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de neutralizare a produselor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

La activități au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – Structura Arme chimice, biologice, radiologice, nucleare și explozivi cu randament înalt (CBRNE) din cadrul Poliției Române, precum și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *