Vineri, au intrat prin punctele de la graniță, în România 74.538 de persoane, dintre care 6.987 de cetățeni ucraineni, informează Inspectoratul General Poliției de Frontieră.

Prin punctele de frontieră, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) aproximativ 151.600 de persoane, și peste 44.200 de mijloace de transport cu cetățeni români și străini, pe ambele sensuri de circulație.

Au intrat în România 3.517.367 de cetățeni ucraineni începând cu data de 10 februarie 2022, în perioada pre-conflict.

În punctele de trecere și ”frontiera verde”, polițiștii de frontieră au constatat 48 de fapte ilegale, dintre care 29 infracțiuni și 19 contravenții, săvârșite atât de cetățeni români, cât și străini, iar valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la peste 57.500 lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de 1.193.000 de lei.

Din motive legale, tot vineri, nu s-a permis ieșirea a 13 cetățeni români din țară, de asemenea nu s-a permis intrarea a 18 cetățeni străini care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege.

Mai multe știri pe Stiri republika NEWS – Din Ploiesti pentru toata Prahova!

Ne găsești pe pagina de Facebook (20+) RepublikaNews | Ploiesti | Facebook

Mai multe informații găsiți aici Peste 74.500 de persoane au intrat în România, în ultimele 24 de ore, dintre care peste 6.900 sunt cetățeni ucraineni (g4media.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *