În intervalul 8 – 14 martie, poliţiştii români în colaborare cu partenerii din statele membre Schengen au identificat 704 de persoane, 42 de autovehicule şi 44 de documente care erau subiectul unor semnalări înregistrate în Sistemul Informatic Schengen

Conform comunicatului de presă al IGPR, în perioada menționată au fost identificate în România 487 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen (S.I.S.) printr-un schimb suplimentar de informații facilitat de Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

De asemenea, poliţiştii români au executat 16 mandate europene de arestare și au identificat 71 de persoane interzise de către statele membre să intre sau să rămână pe teritoriul Schengen. De asemenea, au fost găsite 162 de persoane căutate pentru a participa la proceduri judiciare și 5 persoane date dispărute de partenerii din statele Schengen.

În ceea ce privește obiectele, au fost confiscate 25 de documente și au fost găsite 38 de autovehicule căutate de către partenerii din spațiul Schengen, fie pentru confiscare, fie pentru a servi drept probe în procedurile judiciare.

În paralel, partenerii străini au identificat 217 persoane căutate de autoritățile române, dintre care 25 erau urmărite în baza unor mandate europene de arestare, 23 erau interzise să intre sau să rămână pe teritoriul Schengen, 21 erau căutate pentru participarea la proceduri judiciare și 10 erau date dispărute de autoritățile române. De asemenea, partenerii străini au găsit 19 documente și 4 autovehicule căutate de autoritățile române pentru confiscare sau pentru a fi folosite în procedurile penale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *