Sursă foto: Hotnews

Profesorii nu vor mai impune teme pentru elevii din clasele I-III. În plus, temele pentru elevii din clasele a IV-a până la a VIII-a sunt acum opționale și nu vor mai fi evaluate pentru notare. Este posibil ca această schimbare să fie primită cu bucurie de către elevi.

Care sunt părerile elevilor

Ola Kozak, elevă în clasa a cincea spune că „Mă bucur că nu mai avem teme. Nu-mi plăcea să le fac și nici nu aveau prea mare importanță fiindcă, dimineața, elevii le copiau de la unul la altul sau de pe internet”, conform Stirile ProTV.

Julian Kozak, elev de clasa a treia:Îmi plăcea să-mi fac temele repede fiindcă știam că, după ce le termin, voi avea timp pentru alte lucruri la fel de importante”.

Stawomir Broniarz, liderul Uniunii Profesorilor Polonezi, exprimă îngrijorarea că noile reguli au fost impuse fără o consultare adecvată cu educatori. El recunoaște necesitatea de a reduce povara asupra elevilor, dar consideră că schimbările s-au produs prea rapid și fără o pregătire corespunzătoare.

„În general, profesorii cred că acest lucru s-a întâmplat prea repede, prea grăbit”, a declarat el.

Broniarz avertizează că eliminarea temelor ar putea accentua inegalitățile educaționale între copiii care beneficiază de sprijin puternic acasă și cei din familii cu resurse și așteptări mai reduse.

Sistemul de învățământ din Polonia a fost supus unor revizuiri controversate, cu fiecare nou guvern făcând schimbări, ceea ce a dus la confuzie și descurajare în rândul părinților și profesorilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *