Sunt in plina desfasurare si lucrarile de constructie a penitenciarului de la Unguriu, din judetul Buzau. Noua unitate va avea 900 de locuri de detentie calculate la standardul de 4 mp. pentru fiecare persoana privata de libertate. Dintre acestea, 100 vor fi in regim deschis, iar 800 vor fi in regim semi-deschis.
Lucrarile la penitenciarul care se construieste la Unguriu, in judetul Buzau sunt si ele in plina desfasurare. Constructorii spun ca sunt in grafic la acest moment.
Pentru penitenciarul de la Unguriu contractul a fost semnat la fel ca in cazul celui din Prahova, tot in luna decembrie 2023.
Zona de detentie a penitenciarului de la Unguriu va contine 12 pavilioane de detentie interioare si unul exterior. In cazul detinutilor clasificati în regimul semideschis vor exista 10 pavilioane, fiecare cu curte de plimbare proprie. Pavilionul distinct pentru spații de reintegrare socială va include 4 cluburi pentru activități de reintegrare socială pentru lucrul cu grupuri mari, 3 săli de clasă, o bibliotecă si sală pentru calculatoare, dar si 3 spații pentru activități de tip hobby. In plus va mai beneficia de un club multifuncțional, un spațiu pentru activități interconfesionale, un studio radio-TVsi un alt spațiu pentru activități sportive. Pentru deținuții clasificați în regimul de detenție deschis vor exista 2 pavilioane. Noutatea absolutra va fi reprezentată de pavilionul „libertate asumată” plasat în exteriorul penitenciarului, cu o capacitate de 16 locuri pentru deținuții din regimul deschis aflați în perioada de pregătire pentru liberare.