Ziua Imnului Național, celebrată la Ploiești pe esplanada Palatului Culturii

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto:Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale" a Municipiului Ploiești

Miercuri, 29 iulie 2026, pe esplanada Palatului Culturii din Ploiești a avut loc ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României, eveniment organizat de Primăria Municipiului Ploiești și Baza 2 Logistică „Valahia”

La manifestare au participat reprezentanți ai Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale”, autorități locale și județene, cadre militare și cetățeni.

Programul ceremoniei a inclus salutul Drapelului de luptă, o slujbă religioasă, alocuțiuni oficiale și intonarea Imnului Național de către Fanfara Consiliului Județean Prahova. De asemenea, manifestarea s-a încheiat cu un recital de cântece patriotice și defilarea Gărzii de Onoare.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article