Andrei, elevul de 13 ani din pucioasa Dâmbovița a căzut în urmă cu două săptămâni de la etajul trei al unui hotel din Viena acolo unde era într-o excursie să vadă târgul de Crăciun.
Acesta este condus pe ultimul drum unde sunt extrem de mulți localnici și apropiați care merg într-o plimbare prin oraș și mai apoi va fi dus la biserica adormirea maicii Domnului din localitate.
Copilul în vârstă de 13 ani, elev la Scoala nr. 4 din Pucioasa, se afla în excursie, împreună cu alți colegi de școală, dar și cu elevi din Fieni, pentru a vizita Târgul de Crăciun din Viena.
Circumstanțele în care acesta și-a pierdut viața sunt încă neclare. Polițiștii din Viena au deschis dosar de moarte suspectă.
Părinții copilului acuză că, pe lângă faptul că Andrei nu a fost supravegheat, profesoara de engleza și soțul acesteia, cei care au organizat excursia, nici măcar nu i-au anunțat ca fiul lor a murit, ba chiar și-au continuat liniștiți deplasarea în Austria.
Un apropiat declara că varianta în urma căreia și-a pierdut viața este că ai ieșit spre dimineață pe balcon să facă o glumă unde unul dintre colegi se afla la etajul trei (era un balcon improvizat care nu avea balustradă) și de acolo a căzut trupul neînsuflețit.
După întoarcerea în țară, profesoara și-a luat concediu medical și nu s-a mai prezentat la ore. Ea urmează să fie audiată de polițiștii români care vor să afle în ce condiții a fost organizată excursia și cine era responsabil să supravegheze elevii.
Familia exclude această varianta că băiatul s-a trezit în toiul nopții și a spus că se aruncă pe geam asta pentru că tatăl său este bolnav și ar fi aflat că boala a recidivat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.