Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi seară, că autoritățile vor anunța până la sfârșitul lunii martie data exactă de la care românii vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără viză, în cadrul Programului Visa Waiver.

„Când am ieșit de la Consiliu, m-au informat colegii despre această chestiune. În afară de precizările făcute de Ministerul de Externe, nu am alte comentarii”, a spus Bolojan, întrebat despre o posibilă amânare a intrării României în program.

Președintele interimar a subliniat că autoritățile vor face un anunț clar în perioada următoare.

„Cred că în perioada următoare, până la finalul acestei luni, vom avea o comunicare comună a celor implicați, astfel încât să fie anunțată data exactă de la care se va aplica efectiv această măsură”, a precizat Bolojan.

Între timp, Administrația Trump analizează posibilitatea amânării intrării României în Programul Visa Waiver, în contextul în care noul președinte al SUA își concentrează eforturile asupra combaterii migrației și întăririi granițelor.

Totuși, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a transmis joi că nu există nicio comunicare oficială privind modificarea datei inițiale de intrare în program. Potrivit acestuia, vizele turistice pentru SUA ar trebui eliminate „în jurul datei de 31 martie”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.