Cum va fi vremea de Paște

După atât frig și zăpadă, vremea se încălzește. Cu o lună întârziere, primăvara își intră în drepturi. 

Sfârșitul lui martie aduce primăvara. În proiecția pe următoarele două săptămâni, specialiștii anunță încălzirea semnificativă a vremii.

Termometrele vor indica și 22 de grade în Muntenia, la sfârșitul lunii martie. Începând cu data de 5 aprilie, însă, vremea se va răci ușor, în mare parte din țară și vor fi precipitații.

Cum va fi vremea în Muntenia

Până la sfârșitul lunii martie, vremea va deveni caldă, cu o medie regională a valorilor diurne de aproximativ 22 de grade. În primele două zile ale lunii aprilie mediile diurne vor scădea spre 18 grade, iar în a doua săptămână de prognoză vor fi ușoare variații termice de la o zi la alta, iar media regională se va situa între 16 și 21 de grade, cu cele mai scăzute valori la sfârșitul intervalului de prognoză. Temperaturile minime se vor situa în jurul unei valori medii de 0 grade în primele 4 zile, apoi vor crește treptat până la sfârșitul primei săptămâni, spre aproximativ 7 grade. În cea de a doua săptămână, mediile nocturne se vor încadra între 5 și 7 grade. În primele zile ale intervalului de prognoză, precum și în jurul datei de 1 și 6 aprilie, vor fi precipitații pe arii relativ extinse, iar în celelalte zile probabilitatea de apariție a acestora va fi mai redusă.

VEZI aici cum va fi vremea în toate zonele țării

Foto: antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *