Pe 24 iunie, românii din țară și din diaspora celebrează Ziua Universală a Iei, o sărbătoare devenită reper cultural internațional, dedicată celei mai iubite piese de port tradițional românesc: ia – cămașa femeiască brodată cu simboluri și povești cusute cu migală.
Marcată simbolic în aceeași zi cu Sânzienele și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, această zi aduce un omagiu tradiției, meșteșugului și identității culturale. Anul acesta, tema ediției a XIII-a este „Rădăcini. Puterea Ritualului”, iar manifestările au loc în peste 60 de țări și 130 de localități, în muzee, ambasade și instituții de cultură.
Inițiată în 2013 de comunitatea online „La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu, Ziua Iei este astăzi marcă colectivă protejată, simbol al patrimoniului și al autenticității. Momentul-cheie a fost în 2015, când Washington D.C. a fost primul oraș din lume care a recunoscut oficial sărbătoarea, la inițiativa românilor din diaspora.
Ia românească – inclusă în patrimoniul UNESCO din 2022 – este un element de identitate profundă, transmis din generație în generație, care spune povestea locului, a vârstei și chiar a sufletului femeii care o poartă. Simbol, port, mesaj și protecție, ia românească este mai mult decât o piesă vestimentară: este un act de memorie și continuitate.
Astăzi, în era globalizării, ia îmbracă planeta cu frumusețe și rădăcini. Oriunde s-ar afla, românii o poartă cu mândrie – de la New York la Tokyo, de la Paris la Chișinău – păstrând vie o tradiție care ne unește.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook