O femeie în vârstă de 30 de ani din comuna Cojasca, județul Dâmbovița, a anunțat dispariția a doi minori: Nastasia Marian Daniel (9 ani) și Ghiță Nicolas (8 ani). Cei doi copii au părăsit domiciliul în cursul zilei și, până la această oră, nu au mai revenit acasă.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, minorii au fost văzuți ultima dată în cursul zilei de luni. La momentul dispariției, Nastasia Marian Daniel purta pantaloni negri, bluză de trening neagră și încălțăminte albastră, având șosete roz. Acesta are 1,00 m înălțime, cântărește 40 kg, are ochi căprui și păr brunet.
Cel de-al doilea copil, Ghiță Nicolas, era îmbrăcat cu pantaloni negri, bluză mov și pantofi sport albi. El are o înălțime de 1,10 m, o greutate de 45 kg, ochi căprui și păr brunet.
Polițiștii au demarat de urgență cercetările și activitățile de căutare pentru identificarea celor doi minori. Orice informație poate fi esențială.
DAcă i-ați văzut sau aveți detalii care pot ajuta la găsirea lor, sunați de urgență la 112 sau anunțați cea mai apropiată unitate de poliție.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.