sursă foto Capital

HIDRO PRAHOVA SA oprește apa în Băicoi, Vălenii de Munte, Dumbrăvești și Cosminele, din cauza lucrărilor de mentenanță ale ESZ

Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunţă că este nevoită să oprească distribuţia apei potabile în localitățile alimentate din tronsonul Văleni-Movila Vulpii, în intervalul 6 iulie 2021, ora 8.00 – 7 iulie 2021, ora 8.00, ca urmare a lucrărilor de mentenanță programate a fi realizate în zona respectivă de către societatea Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ).

Astfel, vor fi afectați de oprirea apei abonații HIDRO PRAHOVA SA din orașele Băicoi (cartierele Țintea și Dâmbu) și Vălenii de Munte (cartier Rizănești), precum și cei din comunele Dumbrăvești și Cosminele. Pentru localitățile Plopeni, Predeal Sărari, Ariceștii Zeletin și Surani, întreruperea ar putea fi doar accidentală, întrucât societatea HIDRO PRAHOVA SA va acoperi deficitul de apă cu resursele proprii care deja sunt înmagazinate în rezervoare. 

Societatea HIDRO PRAHOVA SA precizează că alimentarea cu apă în regim normal de presiune și debit pentru abonații din localitățile afectate va fi reluată după finalizarea lucrărilor anunțate de către ESZ. Societatea noastră îşi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat şi dă asigurări că distribuţia apei va reveni la standardele normale imediat după ce ESZ va relua furnizarea către HIDRO PRAHOVA SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *