Slăbiciune, astenie, greață, vărsături, stare subfebrilă, durere de cap, însoțite de o ușoară schimbare a culorii pielii. Sunt simptome ale hepatitei. Specialiștii ne atrag atenția că formele cele mai grave ale acestei afecțiuni nu au însă simptome atât de vizibile. Testarea este singura cale de a afla din timp dacă suntem infectați cu un virus hepatic. La nivelul zonei de sud și sud est a României se află în desfășurare un proiect amplu, cu finanțare europeană, în cadrul căruia se fac astfel de testări.
Institutul Clinic Fundeni desfășoară încă din anul 2021 un program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice. În cadrul acestuia aproape 120.000 de persoane din mai multe județe, inclusiv Prahova, provenite din categorii vulnerabile, au fost testate.
Testarea estea unicul mod de diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice.
Hepatita de tip A are simptomele cele mai clare și cu un tratament corespunzător este vindecabilă. Cele mai mari probleme însă apar în cazul virusurilor hepatice de tip B, C și D, transmisibile pe cale sangvină sau pe cale sexuală. Netratate, acestea pot duce la boli grave cum ar fi ciroza hepatică și cancerul de ficat.
La nivelul județului Prahova au fost testate peste 16.600 de persoane, dintre care 312 au fost depistate pozitiv la infecția cu virusurile hepatitic B sau C. Programul de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice se va desfășura până în noiembrie 2023.