logo
RNTV Live

Guvernul se apropie la doar un procent de înghețarea pensiilor din cauza datoriei publice

pensii_9488d4e970
Theo Tănăsescu

Potrivit avertismentului Comisiei Europene, România se află în pragul înghețării pensiilor, fiind la doar un procent distanță, din cauza previziunilor că datoria publică va atinge 53,9% din PIB în anul următor. Conform legislației, atunci când datoria publică ajunge la 55% din PIB, Guvernul este obligat să înghețe pensiile.

Totodată, experţii Comisiei spun că deficitul public va creşte la 7% în 2025.

Ultimul raport publicat de Comisia Europeană trage un semnal de alarmă și arată că datoria publică a României va crește după anul electoral și va ajunge la 54%.

Atunci când această datorie ajunge la 55%, Guvernul este obligat să înghețe pensiile, dar și alte cheltuieli cu asistența socială.

Salariile bugetarilor ar trebui înghețate, potrivit legii

În momentul de față, datoria publică a depășit 52%, iar legea spune că ar trebui înghețate salariile în sectorul public, însă acest lucru nu se întâmplă.

Comisia Europeană atrage atenția că România va înregistra o creștere semnificativă a salariilor în sectorul public anul acesta şi vorbește despre o rată cu două cifre, pe fondul creșterii salariilor din domenii precum educație, sănătate, dar și apărare.

Oficialii de la Comisia Europeană atrag însă atenția că acest trend nu se va menține. În 2025, aceste salarii vor încetini semnificativ.

Avertismentele Comisiei Europene

La polul opus, analiștii de la Comisia Europeană atrag atenția că în sectorul privat salariile încetinesc deja, iar singura majorare semnificativă va fi majorarea salariului minim pe economie, care ajunge la 3.700 lei valoare brută anul acesta.

În ceea ce privește deficitul bugetar, Comisia spune că aici principalul risc este creșterea rapidă a cheltuielilor curente pe care le are statul.

Cei de la Comisia Europeană atrag atenția că, deși Guvernul va crește salariile, dar și pensiile, totuși acest lucru nu îi va ajuta pe români să păstreze mai mulți bani în buzunar.

Se întâmplă acest lucru pentru că astfel de măsuri încurajează creșterea prețurilor și mențin inflația de bază peste inflația globală.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldeko-angajeazaekond-angajeazasponsor