Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern istorică, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), prin care s-a dispus declasificarea unui volum uriaș de documente oficiale elaborate în primii trei ani de după căderea regimului comunist, respectiv între 1 ianuarie 1990 și 31 decembrie 1992
Decizia scoate la lumină un număr impresionant de 5.376 de dosare diplomatice, grupate în 768 de mape de arhivă, care însumează nu mai puțin de 100 de metri liniari de rafturi. Aceasta reprezintă cea mai consistentă și valoroasă tranșă de documente secrete pusă vreodată la dispoziția societății civile, după deschiderea arhivelor anterioare anului 1989.
Documentele declasificate acoperă o perioadă critică de tranziție, marcată de reconfigurarea completă a geopoliticii globale și de evenimente interne dramatice care au lăsat urme adânci în parcursul democratic al țării. Printre temele majore cuprinse în aceste dosare se numără organizarea primelor alegeri libere din România, mineriadele din vara anului 1990, vizita istorică a Regelui Mihai pe pământ românesc din 1992, dar și fenomene internaționale de o importanță colosală, precum reunificarea Germaniei, destrămarea Uniunii Sovietice (URSS) și constituirea Comunității Statelor Independente (CSI). Printre titlurile originale ale dosarelor se regăsesc consemnări precum: „Reacții în URSS față de Revoluția din 22 decembrie 1989”, „Reunificarea Germaniei (1990)”, „Relații bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai” sau „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu URSS”.
„Românii au dreptul să cunoască, pe documente, istoria tranziției. Prea multe lucruri au stat prea mult timp în sertare, iar acolo unde lipsesc informațiile cresc conspirațiile și neîncrederea. Felul în care s-a reașezat politica externă a României după 1989 – cum am ieșit din alianțele cu URSS, cum ne-am poziționat în prima mare criză de după Războiul Rece aparține istoricilor, cercetătorilor și societății, nu subsolurilor instituționale.
Documentele pe care le deschidem astăzi nu mai aveau încadrarea de secret de stat de peste un deceniu, dar continuau să fie păstrate departe de public, ca secrete de serviciu. Schimbăm asta și mergem mai departe, pas cu pas, cu digitalizarea și publicarea lor. O democrație matură își studiază istoria recentă și o pune la dispoziția cetățenilor”, a declarat ministra afacerilor externe, Oana Țoiu.
Hotărârea de Guvern a primit toate avizele necesare din partea Ministerului Justiției și a Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS). Din motive stricte de siguranță națională, actul normativ stipulează că vor fi exceptate de la declasificare documentele sensibile ce vizează cifrul de stat, instrucțiunile specifice de securitate diplomatică, precum și planurile de pază și organizare ale sediilor misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare din străinătate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews