Sub egida campaniei naţionale ” Let’s do it, Romania!” 40 de copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, de la o şcoală din Băicoi, au participat sâmbătă la o acţiune de ecologizare a pădurii din zona Dâmbu. Tinerii voluntari au strâns în câteva ore 500 de saci de deşeuri, adică aproximativ 4 tone de gunoi. Ambalaje, peturi, sticle, haine şi deşeuri menajere, toate mărturie a neglijenţei oamenilor. Deşeurile, colectate selectiv, au fost duse ulterior la groapa de gunoi de la Boldeşti Scăieni, pentru sortare şi reciclare. Acţiunea a avut drept principal scop responsabilizarea oamenilor cu privire la necesitatea vitală de protejare a mediului înconjurător.A doua zi, în zona în care a avut loc acţiunea de curăţenie, s-a desfăşurat competiţia de biciclete (Bicycle Băicoi), acţiune care a reunit 500 de participanţi.