Grup infracțional suspectat că a exploatat sute de persoane vulnerabile. Prejudiciu de peste 13 milioane de lei. Noi detalii ies la iveală în ancheta de amploare desfășurată marți, 30 iunie, în județul Bihor, unde procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Investigații Criminale investighează un grup infracțional organizat suspectat că a exploatat, timp de mai mulți ani, persoane aflate într-o stare accentuată de vulnerabilitate.
Grup infracțional suspectat că a exploatat sute de persoane vulnerabile. Prejudiciu de peste 13 milioane de lei
Grup infracțional suspectat că a exploatat sute de persoane vulnerabile. În cadrul operațiunii au fost puse în executare 27 de mandate de percheziție la locuințele unor persoane fizice, la sediile unor persoane juridice și la o instituție publică, într-un dosar care vizează infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane.
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită în anul 2020, în jurul unui lider în vârstă de 55 de ani, împreună cu alți membri ai familiei și colaboratori. Sub aparența furnizării de servicii sociale și medicale prin intermediul unei asociații umanitare, suspecții ar fi recrutat și adăpostit sute de persoane cu dizabilități psihice și alte afecțiuni grave, profitând de starea lor de vulnerabilitate.
Grup infracțional suspectat că a exploatat sute de persoane vulnerabile.
Anchetatorii susțin că victimele ar fi fost aduse din spitale și din instituții de asistență socială din mai multe județe și cazate în imobile din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, fără ca serviciile oferite să respecte condițiile prevăzute de legislația în domeniul asistenței sociale.
Conform probatoriului administrat până în acest moment, persoanele vulnerabile ar fi fost ținute în condiții improprii, fără îngrijire medicală adecvată, fără supraveghere permanentă și, în unele cazuri, fără administrarea corespunzătoare a tratamentelor prescrise. De asemenea, procurorii investighează informații potrivit cărora unele dintre persoanele decedate în locațiile administrate de grupare ar fi fost înhumate în apropierea unui cimitir, iar ajutoarele de înmormântare ar fi fost încasate de membrii rețelei.
Prejudiciul estimat în dosar depășește 13 milioane de lei, fiind constituit din donații, sponsorizări, pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale și alte venituri care, potrivit anchetatorilor, ar fi fost deturnate de la destinația legală și folosite în interesul grupării.
Operațiunea beneficiază de sprijinul mai multor structuri ale Poliției Române, al Institutului Național de Criminalistică, al jandarmilor, medicilor legiști și specialiștilor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
În paralel cu activitățile judiciare, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au mobilizat echipe medicale, psihologi și un spital mobil pentru evaluarea și îngrijirea victimelor, acestea urmând să fie relocate în centre specializate unde să beneficieze de protecție și tratament.
Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege până la o hotărâre judecătorească definitivă
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews