Sursă foto: PSnews

„Exclus. Nu se deschid școlile luni”, a spus liderul sindical, sâmbătă. Profesorii nu vor renunța la greva generală, indiferent de rezultatul negocierilor pe care sindicatele din Educație le vor purta duminică, 21 mai, la Guvern. Acestea sunt spusele lui Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), sâmbătă, 20 mai.

„Educaţia trebuia să fie tratată altfel mai demult. Nu trebuia să ajungem în data de 21 mai, când noi am cerut negocieri de cinci luni, serioase şi soluţii”, declară Hăncescu.

Hăncescu a spus, legat de invitația la o nouă rundă de negocieri venită din partea Guvernului pentru a opri greva generală, că „e bine că ne întâlnim, dar nu batem palma pe vorbe”.

„E bine că ne întâlnim mâine, dar cu siguranţă greva va fi declanşată şi încă o dată, ca să fie foarte clar: oamenii doresc lucruri concrete, acte normative elaborate şi publicate pentru a mai avea încredere în clasa politică”, adaugă președintele FSLI.

„O spun a doua oară. Nu se deschid școlile luni. Greva aceasta a fost declanșată de oameni în urma unui referendum, au semnat”, a mai afirmat Hăncescu.

În opinia președintelui FSLI, grila de salarizare pentru profesori ar trebui adoptată, „cât mai repede”, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului.

Discuțiile la Guvern încep la ora 14.00

Miercuri, 17 mai, Sindicatele din Educație au anunțat că vor declanşa greva generală începând de luni, 22 mai.

Sunt nemulțumite de negocierile de la Guvern, în timpul cărora autoritățile nu și-au asumat să pună în aplicare grila de salarizare pe care o cer sindicatele.

Majorarea salariilor se numără și ea printre revendicări, plecând de la principiul ca salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, adică 6.789 de lei.

Sâmbătă, 20 mai, Guvernul tării a anunțat că premierul Nicolae Ciucă a convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru ziua următoare, programată să înceapă la ora 14.00.

Vor participa premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD, Marcel Ciolacu, ministrul muncii, Marius Budăi, și ministrul educației, Ligia Deca.

Sindicaliştii au afirmat că au tras foarte multe semnale de alarmă, din 2021 și până acum, însă „de fiecare dată, discuţiile nu au avut rezultatul aşteptat de membrii de sindicat”, confrom unui comunicat de presă publicat vineri, 19 mai.

Sursă: Libertatea

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *