Incident grav în Botoșani! Bărbat rănit de un glonț tras dintr-un poligon privat
Un bărbat de 53 de ani, din orașul Bucecea, a fost rănit miercuri, în timp ce mergea cu bicicleta pe drumul național DN 29C.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, glonțul provenea dintr-un poligon privat aflat în apropiere. Victima a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, unde a primit îngrijiri medicale.
La fața locului a intervenit o echipă operativă formată din polițiști ai orașului Bucecea și specialiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Aceștia au ridicat un element de muniție, care va fi analizat în cadrul anchetei.
Ca măsură imediată, autorizația de funcționare a poligonului a fost suspendată, iar activitatea acestuia a fost oprită până la finalizarea cercetărilor.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și uz de armă fără drept. Investigațiile continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.

Vezi mai multe ştiri pe republikanews.ro