Germania impune limite la pompă! Benzinăriile nu mai pot scumpi carburanții de mai multe ori pe zi

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Germania plafonează frecvența scumpirilor la pompă! O singură majorare pe zi în contextul crizei din Strâmtoarea Ormuz

Guvernul federal german a implementat miercuri o măsură radicală pentru a proteja consumatorii de volatilitatea extremă a pieței petrolului, declanșată de conflictul dintre SUA și Iran. Benzinăriile din Germania au acum permisiunea de a ridica prețurile o singură dată pe zi, strict la ora 12:00, în condițiile în care, anterior, tarifele fluctuau și de 22 de ori în 24 de ore.

Decizia vine după ce barilul de petrol a depășit pragul de 100 de dolari, ca urmare a blocării Strâmtorii Ormuz de către Iran, rută vitală pentru 25% din fluxul mondial de țiței.

Autoritățile germane vizează eliminarea „efectului rachetă și pană” (scumpiri instantanee, dar ieftiniri lente), impunând amenzi de până la 100.000 de euro pentru operatorii care sfidează noua normă.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Share This Article