Curtea Constituțională a României (CCR) a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu privind invalidarea candidaturii sale la alegerile prezidențiale, menținând decizia Biroului Electoral Central. Liderul AUR, George Simion, a reacționat vehement, acuzând o încălcare gravă a democrației.

George Simion a transmis marți seară un mesaj pe Facebook în care a criticat hotărârea CCR, afirmând că această decizie este un atac la adresa suveranității României.

„Rușine! Rușine! Rușine! Nu ne veți învinge! Deja poporul român s-a trezit! Și va fi învingător!” a scris liderul AUR.

CCR a menținut decizia BEC, care a respins candidatura lui Călin Georgescu pe motiv că nu îndeplinește criteriile constituționale pentru a ocupa funcția de președinte al României. Hotărârea a fost primită cu nemulțumire de susținătorii lui Georgescu, generând reacții dure în rândul partidelor suveraniste.

Potrivit unor surse, AUR și partidele aliate sunt acum nevoite să găsească un alt candidat pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Deși George Simion și-a exprimat anterior reținerea în privința unei candidaturi, situația actuală ar putea determina schimbări în strategia politică a partidului.

Mai multe publicații internaționale au relatat despre acest subiect:

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.