George Simion afirmă că AUR explorează modalități de a sprijini și candidați independenți în alegerile locale, asemenea modului în care Alianța PSD-PNL procedează la București. Liderul AUR a fost întrebat cum abordează „problema lui Cozmin Gușă”.
„Cozmin Gușă nu e o situație. Noi sperăm să ne dăm mâna toate forțele din societate și să găsim formule prin care susținem și independenți, cum a făcut-o partidul comasat. Dacă nu vom merge mai departe cu candidații noștri de partid, vom candida peste tot”, a declarat Simion, potrivit gandul.ro.
AUR a lansat alt candidat
AUR și-a lansat candidatul pentru Primăria Capitalei, în octombrie 2023, în persoana lui Mihai Enache, fost director executiv în Direcția de Dezvoltare a primăriei conduse de Daniel Băluță. Despre Enache, Simion spune că rămâne candidatul AUR.
„Din punctul de vedere al partidului, AUR, da. Sperăm coagularea mai multor energii și răspunsuri din societate care să propulseze oameni care să îl bată pe Nicușor Dan, pe Clotilde Armand, pe Marian Oprișan, pe Paul Stănescu, pe Gheorghe Flutur și toți baronii”, afirmă George Simion.
Cozmin Gușă a anunțat, într-un interviu la Realitatea TV, că, în urma unei discuții cu George Simion, a acceptat să candideze independent la Primăria Capitalei, cu susținerea AUR.