Fostul premier polonez Mateusz Morawiecki, actual preşedinte al Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), i-a mulţumit public liderului AUR, George Simion, pentru implicarea în campania electorală a noului preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki.

Într-o postare pe Facebook, Morawiecki i-a transmis recunoştinţa sa lui Simion pentru sprijinul acordat în timpul alegerilor: „Aş dori să mulţumesc, de asemenea, vicepreşedintelui ECR George Simion pentru sprijinul acordat pe parcursul campaniei preşedintelui Karol Nawrocki şi pentru convingerea sa că valorile conservatoare vor triumfa în cele din urmă! Nu vom renunţa niciodată!”.

Fostul premier a adăugat că speră ca victoria lui Nawrocki să servească drept exemplu pentru întreaga Europă. „Împreună – ca ECR în Parlamentul European – vom continua să luptăm pentru a ne asigura că această mare victorie poloneză devine un exemplu pentru restul continentului, arătând că este nevoie de o revoluţie a bunului simţ în toată Europa!”, a conchis Morawiecki.

Mateusz Morawiecki, prim-ministru al Poloniei între 2017 şi 2023, conduce în prezent ECR, formaţiune la care este afiliat şi AUR, George Simion deţinând funcţia de vicepreşedinte. Nawrocki, noul preşedinte ales al Poloniei, a câştigat scrutinul cu 50,89% din voturi, în faţa liberalului Rafał Trzaskowski, într-o rundă decisivă care a înregistrat o prezenţă record.

Simion a participat activ la campania electorală din Polonia, fiind prezent la un miting electoral în Zabrze şi postând mai multe mesaje de susţinere pentru Nawrocki. „Ca nou preşedinte al României, voi veni în fiecare zi să fac campanie pentru Karol Nawrocki”, a afirmat Simion pe scena mitingului, subliniind legătura dintre forţele conservatoare din cele două ţări.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.