Liderul AUR, George Simion, a participat la un interviu acordat jurnalistului Lionel Baland în presa franceză. În cadrul acestei discuții, Simion a fost întrebat despre perspectivele viitoare ale AUR și posibilitatea intrării partidului în Parlamentul European. Simion a detaliat că aspirația sa este să se alăture curentului promovat de Viktor Orban.

„Este de așteptat. Românii au simpatizat cu diferite mișcări politice – stânga, dreapta, totalitare – din istoria țării. Dar acestea sunt de domeniul trecutului. Jumătate dintre români regretă vremea comunismului. În consecință, faptul că unii dintre alegătorii noștri sunt nostalgici ai comunismului este logic și firesc.”, a declarat președintele AUR.

Reporterul l-a chestionat pe conducătorul AUR cu privire la mișcarea antiprogresistă condusă de premierul Ungariei, Viktor Orban, care câștigă tot mai multă atenție în Europa. Simion a admis că AUR se regăsește în valorile susținute de această inițiativă.

„În Europa de astăzi, nu poți avea idei iredentiste și șovine. Nu te poți gândi, în Europa noastră, la schimbarea granițelor. Poate că, în Asia, prietenul său, domnul Putin poate avea această idee de a modifica granițele. Dorim să avem relații bune cu vecinii noștri: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina”, a declarat George Simion.

Vrem o doctrină conservatoare

O altă temă abordată a fost cea legată de alegerile pentru Parlamentul European din 2024. George Simion are deja planul făcut: vrea să aparțină unui grup politic, de doctrină conservatoare.

„Vrem să avem un grup care să reunească toate partidele suveraniste și conservatoare. Văd că obținerea acestui grup este dificilă deoarece sunt în joc multe ambiții și multe interese, bani și poziții în interiorul Parlamentului European, al Comisiei și al celorlalte instituții”, a spus președintele AUR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *