A pătruns într-o societate comercială şi a furat peste 8 mii de euro. Nu s-a bucrat de bani pentru că pe fir au intrat oamenii legii. Aceştia au fost anunţaţi că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o societate comercială din Ploiești, și ar fi sustras din două casete metalice suma de aproximativ 8.500 de euro și 27.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei, o femeie în vârstă de 25 de ani, asupra sa fiind găsită o mare parte din prejudiciu.
În baza probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, femeia fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.
Vezi şi https://republikanews.ro/accident-cu-cinci-autoturisme…/
Pentru mai multe ştiri, vizitaşi site-ul republikanews.ro