Situație de urgență în desfășurare în localitatea Băcel, județul Covasna, unde debitele crescute ale râului Negru pun în pericol o zonă locuită. Autoritățile au decis evacuarea preventivă a aproximativ 100 de persoane din 54 de gospodării, pentru a evita riscurile asociate posibilelor inundații.
Evacuații vor fi relocați temporar în sala de sport din localitatea vecină, Dobârlău. Până la această oră, nicio locuință nu a fost afectată direct de ape, însă amenințarea rămâne reală, iar zona este atent monitorizată.
La fața locului intervin echipaje din cadrul ISU Covasna cu mai multe autospeciale, motopompe și vehicule de transport, sprijinite de forțe suplimentare din județul Brașov. Autoritățile sunt mobilizate pentru a asigura protecția cetățenilor și iau toate măsurile necesare pentru a preveni un dezastru.
Intervenția este în desfășurare, iar evoluția situației este permanent monitorizată.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook