Odată cu aflarea veștii că vom deveni părinți, apare și prima frică: o să fie sănătos? Continuăm să ne îngrijorăm pe parcursul celor 9 luni din burtică și continuăm mult timp să ne facem griji pentru copiii noștri.
La o analiză mai atentă observăm că frica care apare odată cu nașterea copilului este frica de despărțire. Chiar și simpla întâlnire cu urarea moștenită: “să vă trăiască, să fie sănătos/ă” ne transpune, într-o fracțiune de secundă față în față cu cel mai sumbru scenariu închipuit de mintea noastră. Traducând mesajul, apare pur și simplu o contradicție: da, este viu, s-a născut, dar există și posibilitatea să dispară. Această frică este activată și de rapiditatea actului separarării mamei de copil prin tăierea cordonului ombilical care i-a legat 9 luni, de aici a apărut și expresia: “uite ce cocoloșit e, nu i-a tăiat încă cordonul ombilical”. Da, chiar este posibil ca această separare de mamă să nu se producă niciodată la nivel emotional, mai ales dacă mama devine preocupată doar de îngrijirea micuțului, uitând de ea, de soț, de nevoile lor ca și cuplu. Aceasta frică de separare este resimțită de copil și uite așa pleacă în viață cu frâna de mână trasă, fiind predispus să care această frică în toate relațiile ulterioare, la școală, în familie, în societate.
Dacă această frică de separare/despărțire apare în primul an de viață, ulterior copilul se va simți “întreg” doar în prezența mamei, așa că orice adaptare la creșă, grădiniță, școală se va face mult mai greu. Ea se poate prelungi pentru mult timp, mai dispare/ se atenuează atunci când apare un substitut al mamei în viața lui: o educatoare/învățătoare blândă, mămoasă, o parteneră afectuoasă, etc.
Ca părinte este necesar și folositor să ajungem la convingerea că nu există despărțire, copilul nu ne aparține, el este o ființă separată de noi și i-ar fi de folos doar să îl asistăm în această călătorie prin viață, să îi acordăm acel spațiu de manifestare care să îl pregătească pentru o viață autonomă.
Autonomia nu poate fi înțeleasă de copil doar prin cuvinte, ea este transmisă prin comportamentul părinților în viața de zi cu zi, prin fapte.
Întîlnim tot mai des alergii la copii, specialiștii în somatizare ne anunță că în acest caz avem de-a face cu o mama care sufocă copilul cu atenție sau care este prea autoritară, exact după modelul moștenit al propriei mame. Semnalul trimis de copil este: “sunt alergic la tine”. De altfel la acești copii cu mame autoritare, exigente, perfecționiste se constată în timp apariția problemelor la nivelul ochilor “nu vreau să te mai văd așa” și cariile dentare, semn că nu a putut “mesteca” aceste emoții.
Tot la nivelul pielii auzim la tot pasul de dermatite, intoleranțe care au ca efect o afecțiune a pielii. Având în vedere că pielea este cea asigură contactul cu mediul, tot ea suferă atunci când de ex. părinții s-au certat în timp ce copilul era în burtica mamei și și-au pus problema separării sau mama a simțit acea frică de separare de cineva drag, etc.
Gandiți-vă doar cum preluăm noi aceste frici, aceste atașamente și le transmitem cu fidelitate din generație în generație fără să conștientizăm acest lucru.
O altă frică a mamei este aceea de a nu fi o mamă suficient de bună, o mamă de la care copilul are ce învăța, o mama mai bună decât bunica. Dar oare nu suntem victimele unei comparații veșnice între frați, vecini, colegi? Dacă ne-am compara doar cu noi, cei de acum 1 minut nu am fi mai sinceri și mai autentici față de noi înșine?
Cât de interesantă este această perspectivă: noi sădim atâta încredere, atâta fericire, atâta integritate, etc… în copiii noștri câtă avem în noi.
Consider necesară o pregătire emoțională a părinților înainte de a avea copii deoarece în timpul desfășurării acțiunii de părinte, evenimentele se succed cu repeziciune și este greu de crezut că poate cineva sta cu o carte în mână și să identifice nevoile sugarului.
Este esential ca în primul an să se “umple rezervorul” micuțului cu afecțiune. Astfel nu va fi nevoit să găsescă, ulterior, diverse instrumente de atragere a atenției și va fi un viitor adult fericit.
În fiecare etapă a vieții copiilor noștri, încă din clipa în care ne hotărâm să-i avem tot vor apărea diverse frici și gânduri de acest gen, important este să găsim alte instrumente decât cele care ies primele din minte, să scotocim, să citim, să ne informăm mai mult, mai ales înainte de a fi părinți, astfel vom reuși să creștem copii sănătoși emotional, fizic și mental.
Putem să ne bucurăm, cu adevărat, de minunea de a fi părinte formând o echipă părinte-copil, punându-ne cât mai des în papucii copilului și dându-i voie să își construiască propria viață, nu o copie imperfectă a vieții noastre.
Lecția noastră, ca părinți este aceea de a învăța să respectăm ființa aceasta fragilă, numită copil și să îi aratăm cum „să pescuiască”, nu să îi îndesăm „pești” pe gât, doar pentru că noi știm mai bine“care e treaba cu viața”.
Dacă am fi puțin atenți, am descoperi că ființele acestea mici au deja cunoștințe solide despre viață, cunoștințe care trebuie doar descoperite și auzite.
Vă doresc să vă tratați copiii cu respect, iubire, acceptare, iertare și apreciere și veți primi înapoi lecții de dezvoltare personală gratuite.
