frf si procent din pariuri

FRF susţine că i se cuvine un procent din pariurile sportive

Federaţia Română de Fotbal a iniţiat o propunere de reglementare legislativă pentru ca federaţiile sportive din România să beneficieze de „drepturile care li se cuvin” din pariurile sportive, a anunţat site-ul frf.ro.

Federaţiile sportive deţin în acest moment drepturile TV, drepturile de sponsorship, merchandising şi ticketing din evenimentele sportive şi competiţiile pe care le organizează, dar nu şi drepturile din pariuri sportive, notează sursa amintită.

Raportul Creutzmann

Site-ul Federaţiei precizează că această realitate continuă să existe în ciuda poziţiei clare a Parlamentului European care, în 2011, prin Raportul Creutzmann, „reafirmă poziţia sa că pariurile sportive reprezintă o formă de utilizare comercială a competiţiilor sportive” şi „recomandă ca toate competiţiile sportive să fie protejate împotriva utilizării lor comerciale fără autorizaţie, în special prin recunoaşterea dreptului de proprietate al organizatorul competiţiei, nu doar pentru a asigura o redistribuire financiară corectă pentru beneficiul tuturor nivelelor sportive profesioniste şi amatoare, dar şi ca o modalitate de întărire a luptei împotriva fraudei în sport, în special a manipulării rezultatelor sportive”.

Alte ţări europene, precum Franţa sau Polonia, au reglementat deja legislaţia în sensul afirmării dreptului de organizator asupra veniturilor din pariurile sportive sau în direcţia confirmării dreptului de proprietate intelectuală asupra competiţiilor.

Interes comun

FRF este iniţiatoarea acestui demers, însă modificarea cadrului normativ reprezintă interesul comun al tuturor Federaţiilor sportive relevante din România (baschet, handabal, tenis, atletism etc.), care susţin proiectul, alături de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Federaţia Română de Fotbal menţionează că, începând din 2010, procentul din încasările Loteriei Române nu mai reprezintă o sursă de venit pentru federaţii.

„Legitimitatea iniţiativei FRF este incontestabilă, câtă vreme poziţia publică susţinută de noi specifică în mod clar destinaţia acestor surse de venituri venite din pariuri sportive: investiţii în dezvoltarea sportului la nivel de copii şi juniori şi dezvoltarea sportului de masă”, se mai precizează în comunicat.

FRF invită Ministerul Sportului în acest demers, „pentru că este nevoie de susţinerea firească a celor care reprezintă interesele sportului românesc la cel mai înalt nivel. Asta dacă ne dorim să contribuim cu adevărat la dezvoltarea celor mai sensibile zone din sport, la nivel de copii şi juniori”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *